AH1N1-Gripa Porcina - Introducere si Taxonomie

Gripa este o boală infecţioasă ce afectează deopotrivă mamiferele şi păsările. Agentul cauzal este reprezentat de un ARN virus aparţinând familiei Orthomyxoviridae.

ÃŽn mod obişnuit gripa (influenza) este transmisă de la mamiferele infectate prin aerosoli ce conţin particulele virale, formaţi consecutiv tusei sau strănutului; în cazul păsărilor transmiterea se face prin intermediul excrementelor. Virusul gripal se poate transmite de asemenea prin salivă, secreţii nazale, fecale şi sânge. Infectarea se produce în urma contactului cu aceste lichide corporale sau cu suprafeţe contaminate.

Viruşii gripali îşi păstrează capacitatea infectantă aproximativ o săptămână la temperatura corpului, dar la 0˚C aceştia rămân activi timp de peste 30 de zile. La temperaturi foarte scăzute îşi păstrează capacitatea infectantă un interval indefinit, dar pot fi uşor inactivaţi de pe suprafeţe cu ajutorul dezinfectanţilor şi al detergenţilor.

Gripa se răspândeşte pe întreaga planetă în epidemii sezoniere, făcând chiar milioane de victime în anii în care apare fenomenul pandemic. ÃŽn secolul XX s-au înregistrat 3 pandemii de gripă, fiecare dintre acestea survenind consecutiv unei mutaţii genetice majore. ÃŽn multe cazuri pandemiile survin ca urmare a trecerii unui virus gripal de la o specie la alta. De când a dus la apariţia primelor victime umane în Asia anilor ’90, tulpina H5N1 de gripă aviară părea să reprezinte principala ameninţare pentru o următoare pandemie de gripă, totuşi, noua tulpină de origine porcină H1N1 a constituit surpriza secolului XXI.

Etimologia termenului ‘influenza’ îşi are originea în Italia secolului XV, când boala era atribuită “influenţelorâ€� astrale nefavorabile. Progresul ştiinţelor medicale a dus la schimbarea termenului în “influenza di fredoâ€�, adică influenţa frigului. Termenul “influenzaâ€� a fost prima oară atestat în limba engleză în anul 1743, acesta fiind împrumutat pentru a denumi epidemia din Europa acelui an. Din păcate, actualmente acest termen este ‘adoptat’ în toate limbile de circulaţie internaţională şi în lucrări de specialitate datorită panicii globale cauzate de pandemia actuală.

Simptomele gripale la om au fost descrise prima oară de către Hypocrate, în urmă cu 2400 de ani. Totuşi, deşi avem un interval uriaş în care au fost semnalate epidemii de gripă, datele istorice sunt foarte dificil de analizat şi interpretat datorită similitudinii între simptomele gripale şi cele ale altor boli cum ar fi pneumonii infecţioase, febra tifoidă, tifosul. Prima înregistrare convingătoare a fost cea a pandemiei gripale din 1580, care a pornit din Asia şi s-a răspândit atât în Africa şi Europa, cât şi în America. ÃŽn Roma, istoricii au înregistrat un număr de peste 8000 de victime, iar în Spania unele oraşe au fost complet decimate. Pandemiile au mai apărut sporadic în secolele XVII şi XVIII, cele cu răspândirea cea mai largă şi brutală fiind epidemia de gripă spaniolă şi pandemia din 1830-1833, care a afectat circa un sfert din populaţia expusă. ÃŽn total sunt documentate un număr de 31 de pandemii, dintre care 3 au avut loc în secolul trecut.

Cea mai faimoasă rămâne însă pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 care se estimează că a făcut între 50 şi 100 de milioane de victime pe toate continentele. Numărul enorm de victime se datorează atât creşterii populaţiei faţă de anii 1800, dar şi unei rate de infectare de peste 50%. De asemenea, surprinde prin severitatea simptomelor: hemoragii nazale, otice, gastro-intestinale, chiar şi prezenţa peteşiilor cutanate, edemul pulmonar. Datorită acestor simptome boala a fost iniţial confundată cu holera sau cu febra tifoidă.

Pentru a realiza agresivitatea acestei tulpini este suficient să spunem ca din momentul în care virusul a ajuns în SUA, în 3 săptămâni a infectat din punct de vedere geografic întreg continentul, şi peste 70% din populaţie.

Particularitatea epidemiologică a epidemiei de gripă spaniolă este reprezentată de faptul că numărul cel mai mare de victime proveneau din grupul de vârstă 25-50 de ani, şi nu din grupul de risc – tineri şi bătrâni. De asemenea, numărul de victime de sex masculin a fost considerabil mai ridicat. Gripa spaniolă s-a răspândit la nivel mondial în adevăratul sens al cuvântului, ajungând şi în cercul polar şi în insule izolate ale Pacificului. Şi toate acestea în condiţiile în care mişcarea oamenilor era mult restricţionată de mijloacele de transport arhaice în comparaţie cu cele disponibile astăzi. Din acest punct de vedere, în ciuda obţinerii câtorva antivirale eficiente (în cantităţi insuficiente) şi a multor antibiotice care să limiteze mortalitatea prin suprainfecţii secundare, o pandemie gripală este chiar mai ameninţătoare în 2009 decât era acum 100 de ani. Se pare că au fost necesare numai trei luni de zile pentru ca pandemia de H1N1 să ajungă pe toate continentele...

 

 

Taxonomie

 

De-a lungul timpului oamenii au desemnat ca agent cauzal pentru boala gripală întâi astrele, apoi frigul, iar în cele din urmă, până aproape de jumătatea secolului trecut au fost incriminate diverse specii bacteriene, dar în principal H. influenzae. Abia în 1933 Smith, Andrews şi Laidlaw au izolat virusul gripal într-o populaţie de dihori. La început acest virus a fost încadrat în familia Myxoviridae, iar în 1940 (într-o perioadă incipientă a imunologiei, anterioară descoperirii culturilor celulare şi în care puţini alţi viruşi erau cunoscuţi) a fost observată proprietatea hemaglutinantă a acestui virus, urmată de descoperirea că virusul poate fi menţinut pe ouă embrionate. Aceste două descoperiri au făcut ca acesta să fie unul dintre cei mai bine studiaţi viruşi în acea perioadă. Cu timpul în această familie au fost adăugaţi mai mulţi viruşi, până când, în 1970, aceasta a fost segmentată în 2 familii distincte: Paramyxoviridae şi Orthomyxoviridae.

ÃŽn familia Paramyxoviridae sunt încadrate virusurile parainfluenţelor şi pseudopestelor, iar în familia Orthomyxoviridae se regăsesc 5 genuri: influenza virus tip A, B, C, Thogovirus şi Isavirus.

 

 

 

Toate aceste genuri au în comun caracteristicile generale ale familiei, respectiv toate prezintă genom segmentat, cu ARN de sens negativ, se replică intranuclear în celulele gazdă şi sunt reprezentate de particule de dimensiuni cuprinse între 80 şi 120 nm, fiind extrem de pleiomorfe.

 

Viruşii de tip A pot infecta o mare parte dintre mamifere (cai, porci, dihori, inclusiv omul) dar şi păsări. Aceştia sunt patogenul cel mai răspândit la om, şi cel mai des incriminaţi în pandemiile de gripă. Porcii şi păsările sunt considerate specii rezervor, generând o largă diversitate de viruşi modificaţi fie genetic fie antigenic, ce sunt apoi transferaţi înapoi la oameni datorită contactului apropiat cu aceste specii de animale.

Dintre aceştia, se deosebesc 15 serotipuri H (hemaglutinină) şi 9 serotipuri N (neuraminidază).

 

Viruşii de tip B pot infecta doar mamifere şi nu produc simptome la fel de severe ca cei de tip A. In cazul viruşilor influenza tip B nu se deosebesc serotipuri distincte. ÃŽn majoritatea cazurilor boala se manifestă sporadic, mai ales în comunităţi rezidenţiale, precum azilele de bătrâni.

 

Viruşii de tip C infectează de asemenea numai mamifere, dar în general nu declanşează nici un simptom de boală. Aceştia sunt diferiţi faţă de cei de tip A şi B atât din punct de vedere genetic cât şi morfologic.