AH1N1-Gripa Porcina - Variatia antigenica

Variaţia antigenică

Natura explozivă a epidemiilor de gripă şi a manifestărilor clinice ale acesteia ne-au pus la dispoziţie date epidemiologice de încredere, unele chiar mai vechi de 200 de ani. Tulpina H1N1 (suine) a apărut probabil în 1918 şi a continuat să circule până în 1957, când a fost substituită de H2N2 (tulpina Asiatică). Această tulpină a prevalat până în 1968 când a apărut tulpina H3N2 (Hong Kong). H1N1 a reapărut în 1977 dar nu a substituit tulpina H3N2, şi ambele subtipuri au continuat să coexiste, dând naştere acestui virus recombinat ce s-a transmis ulterior şi la oameni.

 

 

 

Fenomenul de Shift antigenic

 

Tiparul infecţiilor cu influenza A este constituit din 2 fenomene. Primul este reprezentat de epidemiile anuale aproape identice ce apar în majoritatea ţărilor, iar cel de-al doilea se referă la pandemiile globale ce apar la 10-12 ani. Analiza viruşilor izolaţi înca din 1933 indică faptul că viruşii izolaţi în 1933-1946, 1947-1956, 1957-1967 şi cei de după 1968 sunt foarte diferiţi şi prezintă o gamă foarte largă de variabilitate. Este evident că pandemiile sunt rezultatul apariţiei unui nou subtip viral pentru care populaţia nu este imunocompetentă. Acest fenomen este denumit generic shift antigenic. Cum imunitatea pentru noul subtip creşte treptat, următoarele epidemii sunt mai reduse în intensitate. In majoritatea cazurilor, apariţia unui nou subtip este însoţită de dispariţia celui precedent (o excepţie de la aceasta regulă a apărut în ultimii ani când 2 subtipuri au circulat concomitent). Antigenul hemaglutininic este mereu implicat în fenomenul de shift, el fiind responsabil de formarea noilor anticorpi specifici pentru aceasta tulpină. Neuraminidaza poate fi şi ea afectată, dar nu este o condiţie imperativă. Originea fenomenului de shift antigenic este subiectul unor aprige cercetări dar nu a fost complet elucidată. Momentan exista 3 teorii despre mecanismul de apariţie al shift-ului antigenic, dar ele nu se exclud neapărat una pe cealaltă, în fiecare din pandemiile înregistrate în istorie regăsindu-se dovezi care să le sprijine pe fiecare dintre ele.

 

 

 

 

1.Recombinarea genetică

 

Cea mai raspandită teorie este aceea că noile subtipuri virale sunt virusuri recombinante ce au rezultat în urma unei duble infecţii a animalului gazdă cu 2 tulpini distincte (sau chiar mai multe) de influenză. Astfel, în momentul asamblării noilor particule virale într-o celula infectată de 2 viruşi din tulpini diferite fiecare dintre noii virioni va îngloba şi câte unul sau mai multe din cele 8 segmente de ARN provenite de la cealaltă tulpină. Noii virioni vor prezenta proprietăţi de la ambele linii parentale.

Totuşi, cum de obicei apariţia unui nou subtip duce la dispariţia precedentului, este puţin probabil ca dubla infecţie să fi avut loc cu 2 tulpini de influenza A patogenă pentru om. Dar cum influenza A afectează şi alte specii a fost postulat că infecţia cu viruşi umani şi animali sau aviari ar fi putut genera viruşii recombinanţi. In laborator au fost obţinuţi asfel de noi tulpini, prin recombinare genetica între tulpini cu patogenitate pentru om şi una cu patogenitate pentru alte mamifere (sau păsări).

Influenza A poate trece peste barierele de specie, porcul fiind considerat cea mai probabilă gazdă pentru fenomenul de recombinare, el fiind susceptibil atăt la infecţia cu tulpini cu patogenitate pentru om cât şi cu tulpini aviare. Un asemenea eveniment este considerat mult mai probabil în regiunea de sud-est a Asiei, şi în particular China, unde oamenii şi animalele trăiesc în strictă proximitate.

Există dovezi că shift-ul antigenic a dus la apariţia H1N1 în 1918 (declanşÃ¢nd ‘gripa spaniolă’), la înlocuirea acestuia cu H2N2 în 1957 (‘gripa asiatică’) şi din nou substituirea acestuia din urmă cu H3N2 (‘gripa Hong Kong’).

 

Viruşii influenza de tip B nu sunt patogeni pentru animale şi nu manifestă fenomenul de shift antigenic.

 

2.Recircularea subtipurilor existente

 

O altă teorie sugerează că ar exista doar un număr limitat de tulpini de influenza A ce sunt ‘reciclate’ în populaţia umană. Dovezi în sprijinul acestei teorii vin din studii seroepidemiologice ale anticorpilor serici pentru viruşii influenzei, recoltaţi la momente diferite de la subiecţi de vârste diferite. Anticorpi pentru o anumită tulpină de  influenza A au fost de multe ori găsiţi în serul sanguin al persoanelor mai înaintate în vârsta cu ani înainte ca aceeaşi tulpină să provoace o epidemie extinsă sau chiar o pandemie globală. Concluzia este că toate subtipurile de influenza A exista în natură, dar apar la suprafaţă doar atunci când statusul imunologic al populaţiei scade la niveluri care să permită apariţia unei epidemii de proporţii, acest ciclu durând aproximativ 70 de ani.

Totuşi, dovezile ce sprijină această teorie sunt destul de fragile. In 1977 H1N1 a reapărut într-o formă aproape identică cu cea care circulase până în 1957, şi cum o mare parte a populaţiei fusese deja expusă la virusul H1N1, acesta nu a mai provocat epidemii extinse, ci doar câteva cazuri sporadice.

 

De asemenea, în ultimii ani, au fost instituite programe de supraveghere şi monitorizare moleculară întocmai pentru creearea unei baze de date în care să se regăsească aceste subtipuri circulante şi prevenirea apariţiei unei noi pandemii în rândul populaţiei umane. Deşi monitorizarea este într-adevăr efectuată numai într-un număr limitat de state, noua tulpină H1N1 responsabilă de pandemia din 2009 este în mod cert o tulpină nouă, şi încă una tetra-recombinată, acest fapt reprezentând o premieră virusologică. Existenţa acestui virus şi extinderea curentă a pandemiei sunt, după părerea mea, o dovadă incontestabilă că această teorie nu mai poate fi luată în considerare.

 

 

 

Fenomenul de drift antigenic

 

 

 

ÃŽn plus faţă de extinsele pandemii declanşate de shift-ul antigenic al viruşilor influenzei A, în anii dintre acestea izbucnesc totuşi cu regularitate epidemii de intensitate mai redusă.

Viruşii izolaţi din astfel de epidemii au prezentat diferenţe de tulpină când au fost comparaţi prin testele HAI, adică deşi aparţineau aceluiaşi subtip nu erau perfect identici.

Aceste schimbări antigenice minore sunt cunoscute sub numele de drift antigenic. Se presupune că drift-ul antigenic apare prin mutaţii punctiforme naturale, iar selecţia noilor tulpini are loc prin presiunea imunologică dintr-o populaţie imună sau parţial imună (abilitatea anticorpilor existenţi de a recunoaşte aceste noi tulpini).

 

 

 

 

Epidemiile datorate apariţiei unei noi tulpini virale apărute prin fenomenul de drift antigenic nu au aceeaşi intensitate ca cele provocate de tulpinile rezultate prin fenomenul de shift antigenic deoarece populaţia prezintă  imunitate parţială faţă de acestea prin imunitatea încrucişată indusă de precedenta infecţie virală.

 

 

Pentru mai multe detalii intra pe:

 

www.magazinveterinar.ro

 www.cdc.gov17

www.cyf-medical-distribution.ro