Introducere
Capitole:
I. Introducere în teoria generală a dreptului
II. Deontologia medical-veterinară – Legea nr. 160/1998 – „Legea privind organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar” – Colegiul medicilor veterinari
III. Legislaţia veterinară
● naţională;
● internaţională.
Legislaţia veterinară naţională:
Acte normative naţionale: -Legea sanitar-veterinară nr. 60/1974 a funcţionat timp de 30 ani şi a fost înlocuită în 2004 prin Ordonanţa Guvernului României nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare (OGR 42/2004).
Legislaţia veterinară internaţională:
OIE – Oficiul Internaţional de Epizootii a fost înfiinţat în 1921, dar şi-a început propriu-zis activitatea în 1927.
Prezintă 3 deziderate:
1. strângerea de informaţii despre boli şi transmiterea acestor informaţii statelor membre;
2. publicaţii lunare – anuar de sănătate. Elaborează o serie de publicaţii, printre care şi Codul Zoosanitar Internaţional ce face referire la manualul de standarde pentru teste de diagnostic şi vaccinuri;
3. fluidifică comerţul internaţional cu animale şi produse de origine animală.
OVM – Organizaţia Veterinară Medicală
OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii prezintă un departament veterinar numit Departamentul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. Această organizaţie mai colaborează cu un centru din Germania în privinţa rabiei alcătuind hărţi rabigene.
FAO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie prezintă un departament veterinar numit Comisia Europeană de luptă contra febrei aftoase şi pestei bovine.
WTO – Organizaţia Mondială a Comerţului
UE – Uniunea Europeană – Comisia 6 şi 24 pentru agricultură ale căror directive au valoare de lege.
INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI
A. STATUL;
B. DREPTUL.
Statul reprezintă un fenomen social complex care este studiat din diferite perspective: politice, sociologice, etc.
Dreptul întregeşte statul, îl interferează pe stat.
Statul şi dreptul se întrepătrund şi reprezintă o unitate şi o identitate de substanţă. Statul şi dreptul sunt consubstanţiale.
A. STATUL
Statul reprezintă forma normală de organizare a societăţii politice.
Termenul de stat cunoaşte mai multe accepţiuni:
● reprezintă puterea centrală;
● desemnează guvernanţii;
● este responsabil de menţinerea ordinii;
● desemnează o societate politică organizată.
Statul se defineşte ca o putere organizată asupra unei populaţii pe un anumit teritoriu.
Pentru existenţa unui stat sunt necesare 3 elemente constitutive:
1. puterea de stat;
2. populaţia;
3. teritoriul.
1. Puterea de stat
● este elementul cel mai caracteristic;
● mai este denumită putere politică sau publică;
● este un fenomen legat de autoritatea, de posibilitatea de a comanda ordine;
● este unică şi suverană (nu recunoaşte nici o altă putere asupra sa; este independentă).
2. Populaţia
● puterea de stat se exercită asupra unei colectivităţi umane denumită naţiune;
● puterea de stat NU se limitează doar asupra cetăţenilor respectivei naţiuni, ci şi asupra cetăţenilor străini şi apatrizi (fără cetăţenie).
3. Teritoriul
● reprezintă spaţiul delimitat prin frontiere în care statul îşi organizează activitatea, îşi exercită competenţele.
Cele trei puteri în stat sunt reprezentate de:
• puterea legiuitoare;
• puterea executivă;
• puterea judecătorească.
Puterea legiuitoare este cea care elaborează legile şi este alcătuită din organe legislative (Parlamentul).
Puterea executivă traduce în viaţă materialul elaborat de puterea legiuitoare (Guvernul, Şeful Statului).
Puterea judecătorească este necesară pentru rezolvarea conflictelor ce apar în societate şi pentru asigurarea respectării legilor, pentru restabilirea ordinii de drept. Este reprezentată de organele juridice.
FORMA DE STAT
În cadrul ei se disting: -
- structura de stat: statul unitar;
statul federal. - forma de guvernant: monarhie;
republică. - regim politic: democratic;
autoritar, dictatorial.
B. DREPTUL
Omul nu poate trăi decât în societate. Orice societate umană are nevoie de organizare în care scop este necesar să existe anumite norme de conduită menite de a organiza convieţuirea, să orienteze într-un anumit sens interesele membrilor societăţii.
Spre deosebire de alte norme sociale, dreptul introduce în viaţa socială reguli de conduită obligatorie care stabileşte drepturi şi obligaţii a căror respectare este asigurată la nevoie prin forţa coergitivă a statului.
În procesul făuririi statului de drept îl constituie elaborarea Constituţiei. Constituţia este importantă prin faptul că consacră respectarea unor principii fundamentale, esenţiale pentru un stat de drept:
● pluralism politic;
● separarea puterilor în stat;
● asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
● înlăturarea abuzului de putere şi a totalitarismului;
● reforma economică prin introducerea economiei de piaţă.
SISTEMUL NORMELOR DIN SOCIETATE
Termenul de „normă” reprezintă o categorie generală folosită de diferite ştiinţe, inclusiv de ştiinţele sociale.
Există două tipuri de norme:
● sociale;
● tehnice.
1. Normele sociale
Norma socială reprezintă o regulă de comportament împărtăşită de două sau mai multe persoane cu referire la conduita ce trebuie considerată ca social acceptată. Ea se referă la raporturile dintre oameni.
Normele sociale sunt o creaţie a oamenilor. Ele stabilesc conduita omului în cele mai variate domenii sociale, iar varietatea lor este condiţionată de varietatea relaţiilor sociale pe care le reglementează (economice, politice, religioase, de familie).
Oamenii sunt liberi de a alege comportamentul lor în conformitate cu diferite norme sociale, pentru că acestor norme NU i se impun autoritatea, ci trebuie să treacă prin conştiinţa omului denumită „liber arbitru”; dacă aleg o conduită contrară normei sociale, intervine aplicarea sancţiunilor.
Normele sociale juridice:
● obiceiurile;
● normele de convieţuire;
● normele morale;
● normele unor organizaţii nestatale.
2. Normele tehnice
Norma tehnică are în vedere cerinţele comportamentului uman faţă de natură (de legile naturii).
Normele tehnice au un caracter obiectiv; NU depind de evoluţia omului, dar omul trebuie să le cunoască pentru a le putea folosi în mod corect. Multe norme tehnice au devenit subiect de reglementare juridică fiind socotite norme tehnice juridice (norme sanitar-veterinare, agro-zootehnice).
NORMA JURIDICĂ
Dreptul este alcătuit din ansamblul de norme constituite într-un sistem unitar într-o societate dată.
Norma juridică este o regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată la nevoie de forţa coergitivă a statului.
Norma juridică are un caracter prescriptiv; este o regulă cu caracter general şi impersonal de unde decurge faptul că regula de conduită prescrisă de normă este o regulă tipică menită să se aplice la un număr nedefinit de cazuri sau persoane.
Acest caracter impersonal nu înseamnă totuşi ca norma juridică vizează pe absolut toată lumea. Există două situaţii, una în care aceste norme vizează toate persoanele (Drepturile şi Libertăţile Omului, Constituţia) şi alta care vizează doar anumite categorii de persoane (Codul Muncii, Codul Rutier, etc.).
Normele juridice sunt obligatorii pentru ca în societate să se instaoreze ordinea dorită de legiuitor.
Elementele normei juridice:
● ipoteza;
● dispoziţia;
● sancţiunea.
Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileşte condiţiile, împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se cere o anumită conduită şi mai stabileşte categoria subiecţilor la care se referă.
Dispoziţia este elementul esenţial sau de conţinut al normei juridice şi prevede conduita de urmat.
Sancţiunea indică urmările nerespectării normei juridice.
Clasificarea normelor juridice
După forţa juridică pe care o au, normele juridice se clasifică:
● norme din legi:
constituţionale (Constituţia);
organice (de organizare);
ordinare.
● norme din decrete – emise de Preşedinte;
● ordonante de urgenţă ale Guvernului Romaniei – Parlamentul deleagă Guvernul să emită legi;
● hotărâri de Guvern (HG);
● ordinile de Minsitru (ex: norme sanitar-veterinare);
● deciziile Administraţiei Publice Locale (primăria).
ACŢIUNEA ACTELOR NORMATIVE în TIMP, SPAŢIU şi ASUPRA PERSOANELOR
Acţiunea actelor normative în timp
Este necesar să se stabilească data intrării şi ieşirii în vigoare a actului normativ.
Pentru stabilirea datei exacte a intrării în vigoare se are în vedere necesitatea aducerii lui la cunoştiinţa celor interesaţi prin publicarea lui într-un document oficial (Monitorul Oficial al României).
Un principiu fundamental al legilor şi altor acte normative este acela al neretroactivităţii actelor normative. Orice act reglementează doar pentru viitor; doar dacă acest act prevede expres, el poate reglementa şi pentru trecut.
Încetarea actelor normative (ieşirea din vigoare) trebuie menţionată pentru că actele normative sunt stabilite pentru o perioadă nedeterminată de timp pentru ca ulterior să se decidă asupra încetării acţiunii actelor normative, încetare ce mai poartă denumirea şi de abrogare.
O altă formă a ieşirii din vigoare a unui act normativ este reprezentată de căderea în desuetudine (perimare) – în cazurile în care anumite reglementări au fost total depăşite de schimbările fundamentale sociale şi economice într-un stat, într-o anumită perioadă.
Acţiunea actelor normative în spaţiu şi asupra persoanelor
În temeiul suveranităţii statului, legile şi celelalte acte normative sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii statului, dar şi pentru toate organizaţiile, instituţiile şi persoanele din acel teritoriu.
Acţiunea actelor normative în spaţiu este dată de competenţa teritorială a organului de stat emitent.
În România, legea şi celelalte acte normative acţionează în principal pe întreg teritoriul statului, dar Organul Legiuitor poate stabili ca acţiunea actelor normative să se adreseze numai asupra unei anumite părţi din teritoriul statului respectiv.
Dacă la un moment dat în acelaşi cadru teritorial al statului coexistă două sau mai multe acte normative care reglementează acelaşi subiect, se aplică actul normativ cu forţa juridică superioară, iar dacă au aceeaşi forţă juridică se aplică cea cu data cea mai recentă de adoptare.
Principiul teritorialităţii are şi o excepţie, respectiv, excepţia privind extrateritorialitatea, când pe teritoriul unui stat pot exista locuri şi persoane (ex: ambasadele) când asupra loc nu se aplică decât în anumite limite actele normative ale statului respectiv.
Legea şi actele normative subordonate legii
În toate sistemele de drept şi în toate ţările există mai multe categorii de acte normative constituite într-un sistem ierarhizat în care primul loc îl ocupă legea.
Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor normative şi competenţa celor care le emit.
Codul (ex: codul zoosanitar, al muncii) este tot o lege, dar are o altă sistematizare.
O definiţie corectă şi completă, indiferent de norma legală este aceea de act juridic normativ (act normativ).
Denumirea de lege este dată în doctrina juridică pentru a desemna actul normativ juridic cu forţă superioară, act care este în România editat de organul suprem al puterii de stat (Parlamentul).
Legea consesionarilor nr. 219
Pentru medici veterinari concesionari sunt prevazute urmatoarle actiuni de interes public national:
● supravegherea teritoriului in cazul bolilor prezente in lista A si B a OIE:
supravegherea clinica;
recoltarea de probe pentru examene de laborator;
recoltarea si expedierea de probe, de organe si tesuturi; efectuarea de necropsii;
depistaj prin examen alergic;
examen trichineloscopic;
recoltarea si expedierea de probe de sanitatie;
● imunoprofilaxie specifica;
● efectuarea de dezinsectii, dezinfectii si deratizari;
● certificarea sanitar-veterinara;
● individualizarea (inregistrarea) animalelor.
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA SERVICIILOR SANITAR-VETERINARE DE STAT
Ordinul MAA nr. 125/1998 modificat si completat cu Ordinul MAA nr. 126/1999 privind organizarea si functionarea serviciilor sanitar-veterinare de stat
Articolul 4 din Legea 215 spune ca serviciile sanitar-veterinare se organizeaza ca sistem unic si sunt structurate in:
-servicii sanitar veterinare de stat, publice;
-servicii sanitar veterinare de libera practica.
Institutii veterinare de specialitate:
-IDSA;
-IISP;
-ICPBMVV.
Institutul de diagnostic si sanatate animala (IDSA) reprezinta Autoritatea sanitar-veterinara de Stat si laborator national de referinta in probleme de diagnostic, supraveghere si medicina legala veterinara. Este organizata si functioneaza ca institutie publica bugetara, cu personalitate juridica in subordinea tehnica si administrativa a Autoritatii.
Atributiile principale (conform Legii 125/1998):
-aceasta institutie investigheaza, asimileaza, omologheaza si introduce in practica de laborator, metode si metodologii noi de diagnostic;
-precizeaza sau confirma diagnosticul in situatii deosebite;
-efectueaza expertize de diagnostic, statistica si analiza de risc;
-buletinele de analiza, dar si celelalte acte emise privind rezultatele examenelor de laborator efectuate sunt documente oficiale.
Institutul pentru controlul produselor biologice si medicamentului de uz veterinar reprezinta Autoritatea sanitar-veterinara de Stat si laboratorul sanitar-veterinar de referinta in probleme specifice de activitate cu referire la calitatea, conservarea, difuzarea si folosirea in practica veterinara a produselor farmaceutice si a altor produse de uz veterinar.
Este organizata si functioneaza ca institutie publica, bugetara cu personalitate juridica si subordonata tehnica si administrativa ateritoriului.
Institutul de igiena si sanatate publica veterinara este organizat si functioneaza ca institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea tehnica si administrativa a Autoritatii. Reprezinta Autoritatea sanitar-veterinara de Stat si laboratorul national de referinta in probleme ce tin de expertiza produselor de origine animala si a furajelor.
Atributii:
-executa controlul activitatii de expertiza prin examenul de laborator al produselor de origine animala si al furajelor din laboratoarele sanitar-veterinare aflate in structura directiilor sanitar-veterinare si a altor laboratoare;
-participa la elaborarea programului actiunilor strategice in domeniul expertizei produselor de origine animala si al furajelor (si celelalte institute, fiecare pe domeniul sau);
-executa examene de laborator pentru determinarea remanentei medicamentelor de uz veterinar in produsele de origine animala (reprezinta un institut national de referinta in probleme privind reziduurile medicamentoase).
Directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor:
-se organizeaza la nivelul fiecarui judet, inclusiv a municipiului Bucuresti;
-sunt institutii bugetare, cu personalitate juridica, in subordinea Autoritatii;
-sunt conduse de un director executiv si 2 directori executivi adjuncti.
Atributii:
-reprezinta Autoritatea sanitar-veterinara la nivelul judetului;
-organizeaza intreaga activitate sanitar-veterinara de pe teritoriul judetului dupa o conceptie unitara care trebuie sa asigure pe de o parte apararea sanatatii animalelor, cat si a sanatatii publice;
-avizeaza amplasarea, proiectarea si construirea obiectivelor de interes sanitar-veterinar;
-in cadrul directiei functioneaza laboratorul sanitar-veterinar de stat care reprezinta Autoritatea sanitar-veterinara de stat judeteana in probleme de diagnostic veterinar si expertiza produselor de origine animala si a furajelor;
-efectueaza analize epidemiologice privind evolutia in teritoriu a unor boli epizootice, stabileste diagnosticul de laborator pe baza probelor examinate si dispune masuri de prevenire si combatere a bolilor la animale;
-efectueaza expertize de laborator a produselor de origine animala si a furajelor.
Atributiile medicilor veterinari concesionari si a medicilor veterinari de circumscriptie – Ordinul 126/1999.
CONDITII GENERALE PRIVIND PROFILAXIA SI COMBATEREA BOLILOR INFECTO-CONTAGIOASE SI PARAZITARE LA ANIMALE
Programul strategic de supraveghere, profilaxie si combatere, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om, de contaminare a mediului are 3 sectiuni:
1. supravegherea teritoriului in cazul listei A si B a OIE;
2.
3. testarea, autorizarea, inregistrarea, controlul si supravegherea produselor medicinale veterinare
Lista A reprezinta lista bolilor transmisibile care au un grad mare de difuzibilitate si o gravitate particulara, susceptibile de a se transmite dincolo de frontierele economice si a caror incidenta asupra comertului international cu animale si produse de origine animala este foarte importanta.
Lista B reprezinta lista bolilor transmisibile care sunt considerate importante din punct de vedere socio-economic si/sau sanitar la nivel national si ale caror efecte asupra comertului international cu animale si produse de origine animala nu sunt neglijabile.
Carantina profilactica reprezinta complexul de masuri restrictive care se aplica de catre conducerea unei ferme zootehnice asupra animalelor nou aduse din alte ferme sau crescatorii sau din import in scopul depistarii si preintampinarii transmiterii bolilor in efectivele de animale. Locul de carantina se stabileste de catre autoritatea veterinara zonala. Din comisia de receptie a animalelor trebuie sa faca parte medicul veterinar de stat (oficial) de la circumscriptia zonala, proprietarul animalelor si medicul veterinar al unitatii, iar in cazul animalelor din import, in plus fata de cei enumerati anterior, din comisia de receptie mai trebuie sa faca parte si un reprezentant al Directiei sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene.
Locul de carantina trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
-trebuie sa fie izolat de alte obiective zootehnice, locuri de aglomerare a animalelor (targuri, expozitii, etc.);
-trebuie sa aiba incinta bine delimitata;
-localitatea trebuie sa fie indemna de boli transmisibile la specia respectiva;
-unitatea trebuie sa fie servita de aparatura si utilaje proprii.
La aducerea animalelor in fermele de carantina:
-identificarea animalelor;
-verificarea actelor insotitoare;
-examenul clinic al animalelor;
-stabilirea programului de actiuni sanitar-veterinare care urmeaza sa se desfasoare in perioada de carantina.
Carantina dureaza 60 zile; in primele 7 – 10 zile nu se efectueaza decat examenul clinic al animalelor. Dupa cele 7 – 10 zile se desfasoara toate actiunile prevazute in programul strategic (nota: avortonii se trimit la laboratorul central veterinar judetean).
Conditii speciale pentru prevenirea si combaterea bolilor infecto-contagioase si parazitare la animale: -pentru fascioloza, trichineloza, histomonoza si salmoneloza exista programe strategice de combatere.
Ordinul 156/1999 – al Ministerului Agriculturii si Alimentatiei pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind anuntarea, declararea si notificarea unor boli transmisibile ale animalelor.
HG nr. 1415/2004
Ordinul Presedintelui Autoritatii nr. 98/2004 privind acordarea despagubirilor pentru animalele taiate, ucise sau altfel afectate in vederea lichidarii rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
OGR nr. 113/2002
Ordinul MAA nr. 320/2002
OGR nr. 127/2003
OGR nr. 61/2003
Declararea si identificarea animalelor
Toate persoanele juridice si fizice detinatoare de animale au obligatia de a declara la administratia publica locala (primaria) pe teritoriul careia intretin animalelor, toate bovinele, bubalinele, ecvinele, ovinele, caprinele, porcinele, pasarile, iepurii, carnasierele, viermii de matase si stupii de albine in vederea inscrierii lor in Registrul Agricol si in evidentele veterinare si zootehnice.
Proprietatii trebuie sa anunte in termen de 7 zile administratia publica locala de orice schimbare privind efectivul de animale: fatari, mortalitate, vanzari, etc. De asemenea, terbuie sa anunte autoritatea veterinara locala in termen de maxim 48 ore asupra animalelor pe care le detin si in cel mult 20 ore privind dobandirea de noi animale provenite din alte localitati.
Proprietarul trebuie sa anunte autoritatea veterinara locala in cazul in care animalele sunt transferate pe teritoriul altor localitati pentru pasunat sezonier sau alte scopuri.
Identificarea animalelor
Administratia Veterinara Centrala (autoritatea – ANSVSA) si Teritoriala (DSVA) va tine o lista la zi a tuturor exploatatiilor de animale care sunt situate pe teritoriul tarii (se trece obligatoriu, specia si numele proprietarului). Aceste exploatatii vor trebui sa ramana in lista pana ce vor trece 3 ani in care sa nu existe........
Fiecare exploatatie va fi identificata printr-un numar sau o serie de numere unice acordate o singura data. Codul se acorda pentru tara si este format din 2 litere si complementar pentru eexploatatie si pentru identificarea individuala a fiecarui animal din exploatatie. Lista va include marcile prin care se poate identifica orice animal care a fost gazduit in exploatatie intr-o perioada de 3 ani anteriori, cat si identificarea exploatatiei.
OGV nr. 113/2002 in baza careia a fost elaborat Ordinul nr. 320/2002 privind identificarea si inregistrarea bovinelor in Romania.
OGV nr. 127/2003 privind identificarea si inregistrarea suinelor, ovinelor si caprinelor
OGV nr. 61/2003 privind identificarea si inregistrarea cabalinelor
Certificarea sanitar-veterinara
Exista doua tipuri de certificate sanitar-veterinare:
1. pentru animale vii, albine, material seminal, oua fecundate, larve de albine, viermi de matase;
2. pentru produsele de origine animala, furaje si alte marfuri (lapte, carne, branza, oua, piei, lana, copite, trofee, oua nefecundate), ele putand fi destinate consumului uman, animal, uzului industrial, agricol sau farmaceutic. In cazul celor mentionate la punctul 1 se pot intocmi certificate sanitar-veterinare de transport sau certificate zoosanitare (internationale), iar in cazul celor mentionate la punctul 2, certificate de sanatate publica (salubritate).
Certificatele sanitar-veterinare de transport sunt necesare intotdeuna atunci cand animalele parasesc raza circumscriptiei respective. Ele atesta starea de sanatate a efectivului, operatiunile imunoprofilactice la care au fost supuse animalele in ultima perioada si inainte de imbarcare, situatia epidemiologica a localitatii de origine, fixeaza ruta si destintia, cat si conditiile in care se efectueaza transportul (cu/fara restrictii).
Certificatul de sanatate publica (salubritate) atesta atat salubritatea produsului, indemnitatea de boli epizootice a localitatii de origine si in functie de felul de produs, daca sunt respectate conditiile speciale de transport. Certificatul se elibereaza pentru fiecare mijloc de transport in parte si au valabilitate functie de felul produsului si conditiile de transport, tinandu-se seama de natura produsului, de starea termica, tehnica, de temperatura din vehicul si temperatura din mediul ambiant. Aceste certificate nu sunt obligatorii atunci cand produsele se transporta pe raza aceleasi circumscriptii, exceptie facand carnea si produsele din carne (ex: la carne – de la abator pana la producator este valabil 3 zile).
Ordinul MAAP nr. 144/2002 cu privire la aprobarea normei sanitar-veterinare privind stabilirea regulilor de prevenire, control si eradicare a unor encefalopatii spongiforme transmisibile
Ordinul MAAP nr. 261/2003 privind procedura de autorizare sanitar-veterinara a unitatilor si de aprobare a activitatii de export, cat si definirea unitatilor supuse controlului sanitar-veterinar
SSOP – implementarea in unitate a procedurilor operationale standard de sanitatie
HACCP – analiza hazardului in punctele critice de fabricatie
GMP – Good Manufacturing Paractices (reguli de buna practica in fabricatie)
Legea nr. 150/2004 privind siguranta alimentelor
OGR nr. 97/2001 care a trecut prin Parlament – Legea nr. 57/2002 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor
Ordinul MS nr. 975/1998 cu privire la aditivii alimentari, contaminanti, arome
HG nr. 1198/2002 pentru aprobarea normelor de igiena privind produsele alimentare – se refera la conditiile generale privind normele de igiena a produselor de origine animala
HG nr. 1196/2002 privind controlul oficial al alimentelor (de catre MS, ANSVSA, Autoritatea Nationala si pentru Siguranta Consumatorului).
Ordinul MS nr. 975/1998 privind aprobarea normelor de igienico-sanitare pentru alimente.
|
