Fizioterapia animalelor de companie

Fizioterapia postoperatorie este o tehnică medicală frecvent  folosită în practică, cu rezultate satisfăcătoare, ce face parte din tratametul postoperator standard, având o mare pondere in succesul final al interventiei chirurgicale.

    Se foloseşte cu succes in refacerea motorie-funcţională, imbunătăţirea mobilităţii articulaţiilor, micşorarea durerii şi prevenirea disfuncţiilor permanente-ireversibile si atrofiilor musculare.

Eficienţa maximă este obţinută atunci când se stabileste tehnica fizioterapiei postoperatorii în paralel cu tehnica chirurgicală şi cu tratamentul medicamentos adjuvant.
Fizioterapia se va recomanda si efectua numai de catre medicii veterinari, după un examen complet clinic şi paraclinic, după stabilirea unui diagnostic cert şi stabilirea zonei şi gradul de afectare, dupa investigatii atente radiologice si examene biochimice eventual ecocardiologice.

    Stabilirea programului de fizioterapie se face în funcţie de diagnosticul de certitudine, intervenţia chirurgicală aleasa, de greutatea animalului, de vârsta animalului, de gradul leziunilor-postraumatic de localizarea lor, de evolutia lor, uneori fiind necesare proceduri complexe de lunga durata.
    Este foarte important de luat in calcul greutatea-dimensiunea animalului, cu cat este mai mare-mai greu  procedurile fizioterapice sunt ingreunate  sau chiar imposibil de realizat.

    Reabilitarea prin fizioterapie este destul de recentă în medicina veterinară. Prin definiţie, reabilitarea reprezinta refacerea funcţiei normale după leziuni accidentale sau chirurgicale,  boli acute sau cronice. Reabilitarea se practică pentru a reduce durerea, pentru a relua mobilitatea si a regenera masa musculara traumatizata, grăbirea procesului reparator şi scăderea şanselor la viitoare complicaţii.

Reducerea durerii este un factor  important pentru o refacere rapidă şi completă. Pentru aceasta este nevoie de un program strict care să fie urmat  de proprietar la indicaţiile medicului veterinar fizioterapeut. Modalităţile de reducere a durerii sunt multiple şi includ  tratamentul medicamentos-si vom aborda aceste proceduri in cadrul lucrarii:â€�Managmentul durerii’.

    Din tehnicile utilizate in fizioterapia veterinara enumeram: hidroterapia-mersul pe banda rulanta cu corpul imersat in apa pentru reducerea greutatii,  respectiv efortului la miscare pentru anumite grupe de muschi, mersul pe banda rulantă-pentru refecerea mobilitatii si masei musculare, ultrasonoterapia, laserterapia-utilizata in afectiuni articulare-intervertebrale, electroterapia (terapia stimulării neuromusculare cu microcurenţi, terapia cu pulsuri electromagnetice, crio şi termoterapia, masajul, acupunctura veterinara).
    Terapia de recuperare trebuie efectuată cu mare atenţie pentru identificarea zonelor dureroase şi selectia soluţiilor aplicabile pentru ameliorarea acesteia. Este un aspect foarte important deoarece animalele memoreaza uşor şi pentru mult timp durerea şi imprejurările în care apare. Odată învăţată durerea-teama de durere, este foarte greu să convingem animalul să efectueze terapia odată ce a suferit o procedură dureroasă. Hidroterapia devine din ce în ce mai accesibilă şi în domeniul veterinar, iar necesitatea acesteia este tot mai evidentă.
    Exemplul hidroterapiei din domeniul uman, a fost preluat şi în domeniul veterinar si se impune ca una din metodele terapeutice neuro-motorie de baza. Greutatea suportată de către sistemul osos şi muscular scade in submersie cu până la 25% din greutatea totală. La nivelul trocanterului mare greutatea suportată este redusă la 38% din greutatea totală. Un studiu al medicilor fizioterapeuti americani,  a arătat că utilizând mersul pe bandă şi hidromasajul creste puterea de sprijin al unui picior operat cu până la 15%, efect cu o durată de cel puţin 48 de ore, efect mult mai eficient decât antiinflamatoarele nesteroidiene. Odată cu hidroterapia se pot aplica şi principiile curative ale apelor termale. Astfel proprietăţile apelor termale cresc analgezia, stimulează circulaţia sangvină periferica si intradermica, protejează elasticitatea ţesuturilor moi si musculara, refacerea vasculara in ariile operate. Un factor foarte important pentru îmbunătăţirea sau începerea programului de reabilitare este alegerea echipamentului adecvat.

    Accesul in bazinul de fizioterapie trebuie să fie facil, cu o suprafaţă aderentă, diferenţa de nivel să fie cât mai mică. Trebuie făcută o acomodare a animalului cu camera de fizioterapie, cu aparatura, cu personalul medical si proprietarii animalelor impreuna pentru a da sentimentul de siguranta animalului tratat iar  şedinţele sa se efectueze cu eficienţă maximă.
    Banda rulantă subacvatică a devenit rapid cel mai popular echipament pentru reabilitare a afecţiunilor la canide dar şi la feline, bazinele fiind de dimensiuni respectabile fiind destul de incapatoare pentru animal si proprietarul lui. Banda rulanta subacvatica poate folosi în majoritatea afecţiunilor ortopedice şi neuronale. ÃŽn ultimul timp se pune un accent mai mare pe banda rulantă subacvatică decât pe înot deoarece la înot nu există un efort pentru suportarea unei greutăţi, musculatura şi sistemul osos nefiind solicitate pentru sprijinul unei părţi din greutatea corpului aşa cum se intâmplă în cazul benzii rulante subacvatice.
    Un mijloc de control si potentare a hidro terapiei este temperatura apei care  poate fi reglata  în funcţie de dorinţă. Temperatura apei reglabilă permite obţinerea unei stimulări metabolice maxime, o relaxare musculară optimă, o reducere a durerii şi o elasticitate crescută a ţesuturilor moi. O metodă importantă în hidroterapie este nivelul apei din camera de masaj, nivel ce oferă posibilitatea reglarii greutăţii susţinute de către zona afectată, menajându-se articulaţiile si zonele musculare afectate.

  Viteza benzii rulante este un alt mod de a realiza fizioterapia şi de a ameliora rezultatele finale. Aceasta se poate regla de la o viteză foarte mică până la o viteză moderată, de obicei  folosita  în ultimele sedinţe de fizioterapie.

    Pe întreaga perioadă a fizioterapiei trebuie realizata si inregistrata evolutia cazului  urmata o atentă observare a progreselor şi ajustarea terapiei medicamentoase în funcţie de aceste progrese.

    Tratamentul medicamentos şi fizioterapia trebuie şă se completeze reciproc pentru a avea un succes final garantat. Tot în acest sens medicul chirurg, alături de medicul curant şi medicul fizioterapeut trebuie să colaboreze strâns pentru a obţine un rezultat maxim.