Introducere
Pentru obţinerea unei concentraţii constante a unui medicament (mai ales dacă medicamentul are un timp de înjumătăţire scurt) este necesară administrarea continuă cu ajutorul seringilor automate de tip( infuziomat- injectomat) sau administrarea în perfuzie-la picatura. Administrarea cu ajutorul seringii automate prezintă avantajul că necesită o cantitate mai mică de fluid pentru diluţia medicamentului, fapt important mai ales la animale cu hipervolemie, insuficiente cardiace, renale in faze terminale. Reguli generale de pregătire şi administrare
1) Verificarea instrumentelor - se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, tubulaturii conectoare, robineţilor şi data de expirare a sterilităţii; - se controlează funcţionalitatea injectomatului şi se alege tipul de seringă compatibil cu injectomatul. 2) Utilizarea de materiale sterile: tampoane de vată, tifon, mănuşi de protecţie. 3) Verificarea formelor medicamentelor de administrat: - se controlează eticheta şi nu se va folosi medicamentul al cărui ambalaj nu are etichetă sau are termenul de valabilitate expirat; - soluţiile injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate; - substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile; acestea din urmă trebuie să fie bine agitate înainte de utilizare; - fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate; acest lucru nu este valabil şi pentru flacoanele închise cu dop de cauciuc. 4) Încărcarea seringilor: - exteriorul fiolei se dezinfectează cu alcool; - fiola se rupe la nivelul punctului sau gulerului (este bine ca vârful fiolei să fie rupt cu ajutorul unui tampon de vată pentru a evita rănirea degetelor); dacă pătrund cioburi în interior, fiola se aruncă; - scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel încât să se păstreze integritatea amboului, apoi se scoate acul acoperit de teaca de protecţie şi se ataşează la amboul seringii - se scoate teaca de pe ac, se introduce acul în fiolă şi se aspiră soluţia in seringă având grijă ca vârful acului să fie sub nivelul lichidului pentru a nu aspira aer; pentru a nu atinge cu acul fundul fiolei, fiola se va înclina progresiv cu vârful în jos pe măsură ce se goleşte. - flacoanele închise cu dop de cauciuc se dezinfectează cu alcool; după ce soluţia dezinfectantă s-a uscat la suprafaţa dopului, se încarcă seringa cu o cantitate de aer egala cu aceea a lichidului pe care vrem să îl scoatem din flacon (sau cu o cantitate de solvent - NaCl 0,9% sau Glucoza 5% - dacă în flacon se găseşte pulbere; se introduce solventul în flacon, se aspiră din flacon o cantitate de aer egală cu cea a solventului şi se agită flaconul până la dizolvarea pulberii); acul se introduce prin dopul de cauciuc până sub nivelul dopului (nu mai profund) şi se introduce aerul în flacon; se răstoarnă flaconul ţinând acul sub nivelul lichidului şi se aspiră; dacă se folosesc mai multe flacoane se foloseşte câte un ac pentru fiecare flacon; - nu se recomandă încărcarea seringilor fără ac, prin introducerea directa a amboului în fiolă, deoarece sterilitatea este deficitară; 5) Conectarea seringii la canulă/cateter a) tubulatura conectoare: - se deschide ambalajul tubului conector (se preferă tuburile cu dimetru redus/capacitate redusă); - acul seringii încărcate se scoate cu o pensă sterilă (nu se recapişonează pentru a fi apoi îndepărtat cu mâna); - se ataşează tubul conector la amboul seringii şi cu seringa orientată cu amboul în sus (pentru îndepărtarea aerului) se injectează până când soluţia ajunge la capătul liber al tubului conector; b) robinetul se scoate din ambalaj; aerul se va scoate prin injectare de NaCl 0,9% pe una din ramuri până ce se exteriorizează lichid pe celelalte două ramuri; apoi comutatorul se pune în poziţie intermediară (toate ramurile închise) pentru a evita ieşirea lichidului şi pătrunderea aerului; c) "vehiculul": - deoarece ritmul de administrare cu seringa automată este redus, existând riscul colmatării canulei/cateterului, se recomandă folosirea unei soluţii cu ritm mai rapid de administrare care să vehiculeze medicamentul în circulaţia sanguină; "vehiculul" trebuie să fie compatibil cu medicamentul; d) administrarea medicamentului cu seringa automată: - se ataşează trusa de perfuzie a "vehiculului" la robinet; - se ataşează robinetul la capătul liber al tubului conector; - se ataşează robinetul la canulă/cateter; - se pune comutatorul robinetului în poziţia care permite comunicarea "vehiculului" cu sângele pacientului, tubul conector fiind blocat, şi se porneşte perfuzarea "vehiculului"; - se aşează seringa încărcată în injectomat şi se setează la injectomat (în funcţie de complexitatea acestuia): tipul de seringă, volumul seringii, denumirea medicamentului, ritmul de injectare; - se porneşte injectomatul şi se deschide ramura robinetului corespunzătoare tubului conector (braţele comutatorului vor fi orientate spre canulă/cateter, trusă de perfuzie, tub conector); - la terminarea conţinutului seringii se recomandă folosirea unui nou set seringă+tub conector pentru continuarea tratamentului.
Complicaţii locale
1) Injectarea paravenoasă produce tumefiere locală, durere care se intensifică dacă se continuă administrarea, reducerea ritmului de perfuzie a "vehiculului", creşterea presiunii la injectare, imposibilitatea de a aspira sânge de pe canula; dacă se injectează substanţe iritante apar dureri foarte accentuate iar reacţia locală poate merge până la necroze extinse; din acest motiv substanţele iritante şi cele vasoconstrictoare se administrează pe cateter central. Tratament: oprirea administrării şi îndepărtarea canulei; în cazul soluţiilor iritante se recomanda infiltrarea regiunii cu NaCl 0,9% pentru diluarea substanţei iritante, aplicare de comprese sterile, administrare de analgetice 2) Hematomul (prezenţa de infiltrat sanguin la nivelul locului de puncţie) se produce de regulă în momentul abordului vascular; Tratament: îndepărtarea canulei şi compresiune locală cu pansament steril; 3) Tromboflebita produce tumefacţie locală, roşeaţă (uneori se poate observa un cordon dur, roşietic, ce corespunde traiectului venos), căldură, durere, reducerea ritmului de perfuzie, cianoza extremităţii. Tratament: îndepărtarea canulei, aplicarea de heparină local (Lioton® sau Hepatrombin®), comprese reci, analgetice. Dacă tromboflebita este profundă se administrează heparinoterapie intravenos. 4) Infecţia locală produce local roşeaţă, tumefacţie, durere, exsudat purulent. Tratament: îndepărtarea canulei, antiseptic local, antibiotic sistemic dacă este necesar. 5) Spasmul vascular (contracţia involuntară a venei) este cauzat de injectarea prea rapidă a unei substanţe iritante; local se constată reducerea ratei de infuzie şi durere. Tratament: administrarea de Xilină pe canulă. 6) Lărgirea orificiului de puncţie cu exteriorizarea lichidului injectat, apare după câteva zile de la montarea canulei (de regulă în plica cotului) la animalele agitate cu obstrucţie venoasă (contracţie musculară, decubit, tromboflebită). Prevenire: schimbarea canulei la 2-3 zile pe traseele venoase de la celelalte membre, evitarea montării canulei în plicile de flexiune. Tratament: îndepărtarea canulei şi aplicarea de pansament steril. Complicatii sistemice 1) Infecţia de cateter cu bacteriemie se manifestă clinic prin febră, alterarea stării generale, polipnee, tahicardie. Tratament: local + antibioterapie sistemica; suprimarea cateterului venos. 2) Embolia gazoasă-lichida cu forme medicamentoase uleioase nemiscibile: injectarea intravenoasă de cantităţi mici de aer nu produce tulburări clinic manifeste; cantităţi mai mari de aer-lichid pot produce alterarea bruscă a stării generale, dispnee, cianoza, wheezing, tuse, palpitaţii, tahicardie, distensia venelor jugulare, anxietate, ameţeli, cefalee, confuzie, convulsii, comă. Tratament: oxigenoterapie; în cazurile severe intubaţie orotraheală, ventilaţie mecanică, tratament inotrop. 3) Embolizarea cateterului (desprinderea unei bucăţi din canulă / cateter şi embolizarea în circulaţia pulmonară). Simptomele şi tratamentul sunt asemănătoare trombembolismului pulmonar. 4) Anafilaxia: se produce prin injectarea intravenoasă a unei substanţe alergizante. Clinic se manifestă prin alterarea stării generale, anxietate, palpitaţii, hipotensiune, tahicardie, rash cutanat, bronhospasm. Tratament: reechilibrare volemică, adrenalină, corticosteroizi, oxigenoterapie.
Administrarea neadecvata a medicamentelor cu injectomatul
- malfuncţia injectomatului; - prepararea incorectă a concentraţiei soluţiilor; - manipularea nesterilă a soluţiilor şi instrumentelor; - setarea incorectă a tipului/volumului seringii, a ritmului de injectare; - poziţionarea incorectă a robinetului: - închis spre canulă: soluţiile injectate pătrund în trusa de perfuzie a “vehiculului”; - închis spre seringă; creşterea presiunii la injectare, oprirea seringii şi declanşarea alarmei.
Administrarea medicamentelor
I. Inotrope şi vasopresoare: dopamina ,dobutamina, adrenalina, noradrenalina II. Vasodilatatoare: nitroglicerina III. Antiaritmice: amiodarona IV. Heparina V. Insulina VI. Analgetice şi sedative VII. Alte medicamente: curare, antibiotice, inhibitori ai pompei protonice, sandostatin, administrare peridurală de anestezice locale şi opioizi.
I. Inotrope şi vasopresoare Dopamina Indicaţii: insuficienţa cardiacă, stări de şoc (cu excepţia şocului hipovolemic) Doze: - 2-10 mcg/kg/min predomină acţiunea inotropă - 10-20 mcg/kg/min predomină efectul vasopresor; se poate asocia cu dobutamina Efecte adverse: hipertensiune, tahicardie, aritmii, necroză cutanată în cazul administrării perivenoase, vasoconstricţie pe vasele splanhnice Forma de prezentare: de obicei se prezintă sub formă de fiole 50mg în 10 ml. Mod de calcul: Se pun 5 fiole într-o seringă de 50 ml, adică avem 250 mg în 50 ml, 5mg/ml. La o rată de infuzie de 1ml/h, animalului i se administrează 5mg/h, adică 5mg/60min. Raportând această cantitate la greutatea G a animalului avem 5/G x 60mg/kg/min sau 5000/G x 60mcg/kg/min = 250/G x 3mcg/kg/min Dacă dorim să administrăm o doză D mcg/kg/min vom seta ritmul de infuzie R ml/h astfel: 1ml/h____________250/G x 3mcg/kg/min R ml/h___________D mcg/kg/min R(ml/h) = D/1xGx3/250 = 3 x D(mcg/kg/min)xG (kg) /250 ~ D(mcg/kg/min)xG(kg) / 20 Exemple: La un caine de 20 kg ritmul de infuzie (ml/h) corespunde cu doza în mcg/kg/min. Dobutamina: Indicaţii: insuficenţa cardiacă, are efect inotrop, crescând frecvenţa cardiacă în măsură mai mică decât Dopamina; scade presiunea de umplere ventriculară, fiind de preferat în tratamentul insuficienţei cardiace decompensate. Rezistenţa vasculară periferică rămâne nemodificată sau scade uşor. Doze: 5-20 mcg/kg/min Efecte adverse: aritmii, hipertensiune, angină pectorală, flebită Forma de prezentare: flacoane cu 250 mg pulbere liofilizata Mod de calcul: similar cu Dopamina Adrenalina: Indicaţii: stopul cardiac, status asmaticus, insuficenţa cardiacă, şoc Doze: - 2 mcg/min efect bronhodilatator - 2-10 mcg/min efect inotrop - peste 10mcg/min efect vasopresor Efecte adverse: vezi Dopamina; administrarea continuă poate produce agitaţie, tremor, cefalee, palpitaţii. Forma de prezentare: se prezintă sub formă de fiole 1mg/ml Mod de calcul: Se pun 3 fiole adrenalină + 47ml NaCl 0.9% într-o seringă de 50ml. În 1ml de soluţie astfel preparată avem 3/50 mg/ml adică 3000/50 mcg/ml = 60 mcg/ml. La un ritm de 1ml/h administram 60 mcg/h sau 1 mcg/min. Ritmul în ml/h corespunde cu doza în mcg/min şi se va stabili în funcţie de indicaţia terapeutică (status asmaticus, insuficenţă cardiacă etc.). Noradrenalina: Indicaţii: stări hipotensive (sepsis, şoc) datorită efectului său predominant vasoconstrictor. Doza: 1 – 30 mcg/min produce vasoconstricţie fără modificare semnificativă a debitului cardiac şi a frecvenţei cardiace. Efecte adverse: bradicardie, aritmii, anxietate, cefalee, hipertensiune, necroză în cazul injectării perivenoase. Forma de prezentare: fiole 0,2% - 4ml.
CONTINUARE AICI
|