Introducere
Pentru obţinerea unei concentraţii constante a unui medicament (mai
ales dacă medicamentul are un timp de înjumătăţire scurt) este necesară
administrarea continuă cu ajutorul seringilor automate de tip( infuziomat-
injectomat) sau administrarea în perfuzie-la picatura. Administrarea cu ajutorul
seringii automate prezintă avantajul că necesită o cantitate mai mică de fluid
pentru diluţia medicamentului, fapt important mai ales la animale cu
hipervolemie, insuficiente cardiace, renale in faze terminale.
Reguli generale de pregătire şi administrare
1) Verificarea instrumentelor
- se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor,
tubulaturii conectoare, robineţilor şi data de expirare a sterilităţii;
- se controlează funcţionalitatea injectomatului şi se alege tipul
de seringă compatibil cu injectomatul.
2) Utilizarea de materiale sterile: tampoane de vată, tifon, mănuşi de
protecţie.
3) Verificarea formelor medicamentelor de administrat:
- se controlează eticheta şi nu se va folosi medicamentul al
cărui ambalaj nu are etichetă sau are termenul de valabilitate
expirat;
- soluţiile injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără
precipitate;
- substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile
injectabile; acestea din urmă trebuie să fie bine agitate înainte
de utilizare;
- fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate; acest
lucru nu este valabil şi pentru flacoanele închise cu dop de
cauciuc.
4) Încărcarea seringilor:
- exteriorul fiolei se dezinfectează cu alcool;
- fiola se rupe la nivelul punctului sau gulerului (este bine ca
vârful fiolei să fie rupt cu ajutorul unui tampon de vată pentru
a evita rănirea degetelor); dacă pătrund cioburi în interior,
fiola se aruncă;
- scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel încât să
se păstreze integritatea amboului, apoi se scoate acul acoperit
de teaca de protecţie şi se ataşează la amboul seringii
- se scoate teaca de pe ac, se introduce acul în fiolă şi se aspiră
soluţia in seringă având grijă ca vârful acului să fie sub
nivelul lichidului pentru a nu aspira aer; pentru a nu atinge cu
acul fundul fiolei, fiola se va înclina progresiv cu vârful în jos
pe măsură ce se goleşte.
- flacoanele închise cu dop de cauciuc se dezinfectează cu
alcool; după ce soluţia dezinfectantă s-a uscat la suprafaţa
dopului, se încarcă seringa cu o cantitate de aer egala cu
aceea a lichidului pe care vrem să îl scoatem din flacon (sau
cu o cantitate de solvent - NaCl 0,9% sau Glucoza 5% - dacă
în flacon se găseşte pulbere; se introduce solventul în flacon,
se aspiră din flacon o cantitate de aer egală cu cea a solventului
şi se agită flaconul până la dizolvarea pulberii); acul se
introduce prin dopul de cauciuc până sub nivelul dopului (nu
mai profund) şi se introduce aerul în flacon; se răstoarnă
flaconul ţinând acul sub nivelul lichidului şi se aspiră; dacă se
folosesc mai multe flacoane se foloseşte câte un ac pentru
fiecare flacon;
- nu se recomandă încărcarea seringilor fără ac, prin introducerea
directa a amboului în fiolă, deoarece sterilitatea este
deficitară;
5) Conectarea seringii la canulă/cateter
a) tubulatura conectoare:
- se deschide ambalajul tubului conector (se preferă tuburile cu
dimetru redus/capacitate redusă);
- acul seringii încărcate se scoate cu o pensă sterilă (nu se
recapişonează pentru a fi apoi îndepărtat cu mâna);
- se ataşează tubul conector la amboul seringii şi cu seringa
orientată cu amboul în sus (pentru îndepărtarea aerului) se
injectează până când soluţia ajunge la capătul liber al tubului
conector;
b) robinetul se scoate din ambalaj; aerul se va scoate prin injectare
de NaCl 0,9% pe una din ramuri până ce se exteriorizează lichid
pe celelalte două ramuri; apoi comutatorul se pune în poziţie
intermediară (toate ramurile închise) pentru a evita ieşirea
lichidului şi pătrunderea aerului;
c) "vehiculul":
- deoarece ritmul de administrare cu seringa automată este
redus, existând riscul colmatării canulei/cateterului, se recomandă
folosirea unei soluţii cu ritm mai rapid de administrare
care să vehiculeze medicamentul în circulaţia sanguină;
"vehiculul" trebuie să fie compatibil cu medicamentul;
d) administrarea medicamentului cu seringa automată:
- se ataşează trusa de perfuzie a "vehiculului" la robinet;
- se ataşează robinetul la capătul liber al tubului conector;
- se ataşează robinetul la canulă/cateter;
- se pune comutatorul robinetului în poziţia care permite comunicarea
"vehiculului" cu sângele pacientului, tubul conector
fiind blocat, şi se porneşte perfuzarea "vehiculului";
- se aşează seringa încărcată în injectomat şi se setează la
injectomat (în funcţie de complexitatea acestuia): tipul de
seringă, volumul seringii, denumirea medicamentului, ritmul
de injectare;
- se porneşte injectomatul şi se deschide ramura robinetului
corespunzătoare tubului conector (braţele comutatorului vor
fi orientate spre canulă/cateter, trusă de perfuzie, tub
conector);
- la terminarea conţinutului seringii se recomandă folosirea
unui nou set seringă+tub conector pentru continuarea tratamentului.
Complicaţii locale
1) Injectarea paravenoasă produce tumefiere locală, durere care se
intensifică dacă se continuă administrarea, reducerea ritmului de perfuzie a
"vehiculului", creşterea presiunii la injectare, imposibilitatea de a aspira
sânge de pe canula; dacă se injectează substanţe iritante apar dureri foarte
accentuate iar reacţia locală poate merge până la necroze extinse; din acest
motiv substanţele iritante şi cele vasoconstrictoare se administrează pe
cateter central.
Tratament: oprirea administrării şi îndepărtarea canulei; în cazul soluţiilor
iritante se recomanda infiltrarea regiunii cu NaCl 0,9% pentru diluarea
substanţei iritante, aplicare de comprese sterile, administrare de analgetice
2) Hematomul (prezenţa de infiltrat sanguin la nivelul locului de
puncţie) se produce de regulă în momentul abordului vascular;
Tratament: îndepărtarea canulei şi compresiune locală cu pansament
steril;
3) Tromboflebita produce tumefacţie locală, roşeaţă (uneori se poate
observa un cordon dur, roşietic, ce corespunde traiectului venos), căldură,
durere, reducerea ritmului de perfuzie, cianoza extremităţii.
Tratament: îndepărtarea canulei, aplicarea de heparină local (Lioton®
sau Hepatrombin®), comprese reci, analgetice. Dacă tromboflebita este
profundă se administrează heparinoterapie intravenos.
4) Infecţia locală produce local roşeaţă, tumefacţie, durere, exsudat
purulent.
Tratament: îndepărtarea canulei, antiseptic local, antibiotic sistemic
dacă este necesar.
5) Spasmul vascular (contracţia involuntară a venei) este cauzat de
injectarea prea rapidă a unei substanţe iritante; local se constată reducerea
ratei de infuzie şi durere.
Tratament: administrarea de Xilină pe canulă.
6) Lărgirea orificiului de puncţie cu exteriorizarea lichidului
injectat, apare după câteva zile de la montarea canulei (de regulă în plica
cotului) la animalele agitate cu obstrucţie venoasă (contracţie musculară,
decubit, tromboflebită).
Prevenire: schimbarea canulei la 2-3 zile pe traseele venoase de la celelalte
membre, evitarea montării canulei în plicile de flexiune.
Tratament: îndepărtarea canulei şi aplicarea de pansament steril. Complicatii sistemice
1) Infecţia de cateter cu bacteriemie se manifestă clinic prin febră,
alterarea stării generale, polipnee, tahicardie.
Tratament: local + antibioterapie sistemica; suprimarea cateterului
venos.
2) Embolia gazoasă-lichida cu forme medicamentoase uleioase nemiscibile:
injectarea intravenoasă de cantităţi mici de aer
nu produce tulburări clinic manifeste; cantităţi mai mari de aer-lichid pot produce
alterarea bruscă a stării generale, dispnee, cianoza, wheezing, tuse, palpitaţii,
tahicardie, distensia venelor jugulare, anxietate, ameţeli, cefalee,
confuzie, convulsii, comă.
Tratament: oxigenoterapie; în cazurile severe
intubaţie orotraheală, ventilaţie mecanică, tratament inotrop.
3) Embolizarea cateterului (desprinderea unei bucăţi din canulă /
cateter şi embolizarea în circulaţia pulmonară). Simptomele şi tratamentul
sunt asemănătoare trombembolismului pulmonar.
4) Anafilaxia: se produce prin injectarea intravenoasă a unei substanţe
alergizante. Clinic se manifestă prin alterarea stării generale, anxietate, palpitaţii,
hipotensiune, tahicardie, rash cutanat, bronhospasm.
Tratament: reechilibrare volemică, adrenalină, corticosteroizi, oxigenoterapie.
Administrarea neadecvata a medicamentelor cu injectomatul
- malfuncţia injectomatului;
- prepararea incorectă a concentraţiei soluţiilor;
- manipularea nesterilă a soluţiilor şi instrumentelor;
- setarea incorectă a tipului/volumului seringii, a ritmului de injectare;
- poziţionarea incorectă a robinetului:
- închis spre canulă: soluţiile injectate pătrund în trusa de perfuzie
a “vehiculului”;
- închis spre seringă; creşterea presiunii la injectare, oprirea
seringii şi declanşarea alarmei.
Administrarea medicamentelor
I. Inotrope şi vasopresoare: dopamina ,dobutamina, adrenalina,
noradrenalina
II. Vasodilatatoare: nitroglicerina
III. Antiaritmice: amiodarona
IV. Heparina
V. Insulina
VI. Analgetice şi sedative
VII. Alte medicamente: curare, antibiotice, inhibitori ai pompei
protonice, sandostatin, administrare peridurală de anestezice
locale şi opioizi.
I. Inotrope şi vasopresoare
Dopamina
Indicaţii: insuficienţa cardiacă, stări de şoc (cu excepţia şocului
hipovolemic)
Doze: - 2-10 mcg/kg/min predomină acţiunea inotropă
- 10-20 mcg/kg/min predomină efectul vasopresor; se poate
asocia cu dobutamina
Efecte adverse: hipertensiune, tahicardie, aritmii, necroză cutanată în
cazul administrării perivenoase, vasoconstricţie pe vasele splanhnice
Forma de prezentare: de obicei se prezintă sub formă de fiole 50mg în
10 ml.
Mod de calcul:
Se pun 5 fiole într-o seringă de 50 ml, adică avem 250 mg în 50 ml,
5mg/ml.
La o rată de infuzie de 1ml/h, animalului i se administrează 5mg/h,
adică 5mg/60min. Raportând această cantitate la greutatea G a animalului
avem 5/G x 60mg/kg/min sau 5000/G x 60mcg/kg/min = 250/G x
3mcg/kg/min
Dacă dorim să administrăm o doză D mcg/kg/min vom seta ritmul de
infuzie R ml/h astfel:
1ml/h____________250/G x 3mcg/kg/min
R ml/h___________D mcg/kg/min
R(ml/h) = D/1xGx3/250 = 3 x D(mcg/kg/min)xG (kg) /250 ~
D(mcg/kg/min)xG(kg) / 20
Exemple: La un caine de 20 kg ritmul de infuzie (ml/h) corespunde
cu doza în mcg/kg/min.
Dobutamina:
Indicaţii: insuficenţa cardiacă, are efect inotrop, crescând frecvenţa
cardiacă în măsură mai mică decât Dopamina; scade presiunea de umplere
ventriculară, fiind de preferat în tratamentul insuficienţei cardiace decompensate.
Rezistenţa vasculară periferică rămâne nemodificată sau scade uşor.
Doze: 5-20 mcg/kg/min
Efecte adverse: aritmii, hipertensiune, angină pectorală, flebită
Forma de prezentare: flacoane cu 250 mg pulbere liofilizata
Mod de calcul: similar cu Dopamina
Adrenalina:
Indicaţii: stopul cardiac, status asmaticus, insuficenţa cardiacă, şoc
Doze: - 2 mcg/min efect bronhodilatator
- 2-10 mcg/min efect inotrop
- peste 10mcg/min efect vasopresor
Efecte adverse: vezi Dopamina; administrarea continuă poate produce
agitaţie, tremor, cefalee, palpitaţii.
Forma de prezentare: se prezintă sub formă de fiole 1mg/ml
Mod de calcul: Se pun 3 fiole adrenalină + 47ml NaCl 0.9% într-o
seringă de 50ml. În 1ml de soluţie astfel preparată avem 3/50 mg/ml adică
3000/50 mcg/ml = 60 mcg/ml. La un ritm de 1ml/h administram 60 mcg/h
sau 1 mcg/min.
Ritmul în ml/h corespunde cu doza în mcg/min şi se va stabili în
funcţie de indicaţia terapeutică (status asmaticus, insuficenţă cardiacă etc.).
Noradrenalina:
Indicaţii: stări hipotensive (sepsis, şoc) datorită efectului său predominant
vasoconstrictor.
Doza: 1 – 30 mcg/min produce vasoconstricţie fără modificare semnificativă
a debitului cardiac şi a frecvenţei cardiace.
Efecte adverse: bradicardie, aritmii, anxietate, cefalee, hipertensiune,
necroză în cazul injectării perivenoase.
Forma de prezentare: fiole 0,2% - 4ml.
CONTINUARE AICI
|
